Deputatii ar putea vota o noua zi de sarbatoare nationala
Pe ordinea de zi din Camera Deputatilor, din plen, este un proiect de lege iniţiat de un grup de parlamentari care prevede declararea zilei de 9 Mai - Ziua Proclamării Independenţei României drept zi de sărbătoare naţională.
Proiectul, iniţiat de un grup de parlamentari, propunea iniţial ca ziua de 10 mai să fie Ziua Declarării Independenţei României, însă iniţiativa legislativă a fost respinsă de plenul Senatului.
Comisia de specialitate din Camera Deputaţilor a modificat proiectul şi a decis adoptarea cu amendamente a propunerii legislative, în sensul modificării datei de 10 mai cu data de 9 mai, "pentru respectarea adevărului istoric".
"Se declară sărbătoare naţională ziua de 9 Mai - Ziua Proclamării Independenţei României", stabileste proiectul de lege, intitulat "Lege pentru declararea zilei de 9 Mai – Ziua Proclamării Independenţei României, ca zi de sărbătoare naţională. "
Potrivit proiectului, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale organizează manifestări prilejuite de sărbătorirea zilei de 9 mai, scrie b365.ro.
Fondurile necesare pentru organizarea diverselor evenimente prilejuite de Ziua de 9 Mai pot fi asigurate şi din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Proiectul de lege se află pe ordinea de zi a şedinţei plenului Camerei Deputaţilor de miercuri.
Sursa: Gandul.info

Post a Comment