Header Ads

Arme de vanatoare confiscate de la Gica Popescu si fratii Becalii

Poliţişti de la „Brigada Arme” au realizat percheziţii la casa lui Gică Popescu şi la locuinţele fraţilor Becali. Aceştia au fost condamnaţi recent la închisoare în „Dosarul Transferurilor”.


Poliţiştii au confiscat arme de vânătoare pe care aceştia le deţineau în mod legal. Însă, potrivit legii, oamenii condamnaţi la închisoare cu executare nu pot avea la domiciliu puşti, pistoale sau cartuşe.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul transferurilor.

Astfel, fostul acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a primit trei ani şi opt luni, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, şi fostul impresar Ioan Becali - câte şase ani şi patru luni, impresarul Victor Becali - patru ani şi opt luni, fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu - trei ani şi patru luni, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal - trei ani, o lună şi zece zile, iar fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu - trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Politicieni, dar şi oameni din fotbal au cerut graţierea lui Gică Popescu.

Sursa: Gandul

Niciun comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Stiri despre EMAG

Stiri despre Tehnologie

Stiri din Educatie

Stiri din Sport

Stiri despre Economie

Stiri din domeniul social

Stiri despre Simona Halep

Un produs Blogger.