Iasi. Fetita disparuta marti dimineata a fost gasita la 30 km distanta
Mirela, fetița de 12 ani din Popești, care a dispărut marți dimineață fără urmă, a fost găsită în această dimineață în municipiul Iași, la 30 de kilometri de casă.
Fetița a fost găsită de polițiștii de la Secția 1 din municipiul Iași, în jurul orei 3, în timp ce își desfășurau activitatea de patrulare.
Ea a fost găsită într-o scară de bloc și le-a spus agenților că s-a rătăcit.
Din primele cercetări, se pare că ea nu a fost victima vreunei infracțiuni. La această oră, fetița se află acum într-un centru pentru minori.
Mirela urmează să fie audiată în prezența mamei.
Mirela a plecat de acasă marţi dimineaţă, în jurul orei 8. Ea a spus că se duce la săniuş, împreună cu o prietenă. Două ore mai târziu, camerele de supraveghere au filmat-o la câţiva kilometri distanţă de casă. Copila stătea pe marginea şi făcea semn maşinilor să oprească.
„A stat o perioadă aici. 20 de minute. Am înÅ£eles că oprea maÅŸini. (ÃŽncerca să plece cu o maÅŸină?) Da, uitaÅ£i că se vede. Acolo, de obicei, aÅŸteaptă persoanele la ocazie. A mai stat de vorbă cu o vecină de-a ei, vreo zece minute”, a explicat un monitor al camerei de supraveghere.
O vecină a văzut-o pe fetiţă şi i-a spus să se ducă acasă. Copila părea foarte supărată şi abia i-a răspuns.
Sursa: Digi24.ro

Post a Comment