Header Ads

CM: Olanda - Brazilia 3 - 0. Olanda – pe locul trei la CM

Olanda, fosta adversară a României în preliminarii, a încheiat Cupa Mondială din Brazilia pe locul al treilea, după ce a învins cu scorul de 3-0 echipa gazdă în finala mică, ieri seară, pe „Estadio Nacional Mane Garrincha” din Brasilia. Golurile „Portocalei mecanice” au fost marcate de Robin van Persie (’3-penalti), Daley Blind (’17) şi Georginio Wijnaldum (’90+1).


Brazilia: Julio Cesar - Maicon, Thiago Silva, David Luiz, Maxwell - Paulinho (’57, Hernanes), Luiz Gustavo (’46, Fernandinho) - Ramires (’73, Hulk), Oscar (’70, Darryl Janmaat), Willian - Jo. Selecţioner: Luiz Felipe Scolari.

Olanda: Jasper Cillessen (’90+2, Michel Vorm) - Stefan De Vrij, Ron Vlaar, Bruno Martins Indi - Dirk Kuyt, Georginio Wijnaldum, Jordy Clasie (’90, Joel Veltman), Daley Blind - Jonathan De Guzman - Robin van Persie, Arjen Robben. Selecţioner: Louis van Gaal.

Cartonaşe galbene: Thiago Silva, Robben, De Guzman / Fernandinho, Oscar.

Au arbitrat: Djamel Haimoudi (Algeria) - Redouane Achik (Maroc), Abdelhak Etchiali (Algeria); Yuichi Nishimura (Japonia).

Finala Cupei Mondiale se va disputa astăzi, de la ora 22.00 (TVR), oponente fiind Germania şi Argentina.

Van Gaal: Sunt mândru că Olanda a încheiat Cupa Mondială neînvinsă
Selecţionerul Olandei, Louis van Gaal, a declarat că este foarte mândru că echipa sa a încheiat Cupa Mondială neînvinsă, considerând că insuccesul din semifinala cu Argentina a fost doar o loterie ţinând cont că departajarea s-a făcut prin loviturile de la 11 metri. „În trei zile a trebuit să trecem peste decepţia eliminării cu Argentina. Plecam cu un dezavantaj în faţa ţării gazdă, care a dispus de o zi suplimentară pentru a se pregăti. Voiam locul trei şi am reuşit să-l obţinem. Am marcat 15 goluri în şapte meciuri. Putem considera că turneul nostru final a fost foarte reuşit. Sunt mândru de jucătorii mei şi de staff-ul meu. Meritam mai mult. Visul meu era să devin campion mondial. Şi era posibil. E frustrant cum am fost eliminaţi în semifinale. Suntem pe locul trei, avem medalii şi am încheiat cu victorie. Echipa a fost extraordinară. Jucătorii au fost solidari şi mi-au făcut munca mai uşoară", a declarat Van Gaal, citat de Mediafax.

Van Gaal a felicitat Brazilia pentru organizarea Cupei Mondiale, subliniind că brazilienii sunt foarte simpatici: „Bravo, Brazilia. Bravo, FIFA. Brazilienii sunt foarte simpatici, chiar dacă nu am avut mult de-a face cu ei, pentru că treaba jucătorilor este să mănânce, să doarmă şi să se antreneze. A fost primul meu Mondial. Şi mi-am îndeplinit un vis”.

Atacantul olandez Arjen Robben a fost desemnat jucătorul meciului.

sursa: Gds

Niciun comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Stiri despre EMAG

Stiri despre Tehnologie

Stiri din Educatie

Stiri din Sport

Stiri despre Economie

Stiri din domeniul social

Stiri despre Simona Halep

Un produs Blogger.