Header Ads

Dambovita nu vrea sa sprijine cu bani construirea Catedralei Neamului

Autorităţile judeÅ£ului DâmboviÅ£a, care au primit solicitări din partea Patriarhiei Române să sprijine financiar construirea Catedralei Neamului, nu sunt dispuse să participe la această colectă. Primarul din TârgoviÅŸte a spus că fondurile municipalităţii „abia ajung” pentru proiectele în derulare.


Edilul Gabriel Boriga a declarat că solicitarea venită din partea Patriarhiei Române nu a fost discutată la nivel local deoarece nu este cazul să se aloce bani pentru ridicarea Catedralei Mânturii Neamului, de la Bucureşti, scrie Mediafax.

„La nivelul administraÅ£iei publice a municipiului TârgoviÅŸte nu s-a luat în discuÅ£ie această solicitare deoarece nu aveam de ce să discutăm. Fondurile pe care noi le avem, atât resursele proprii cât ÅŸi cele atrase, abia ne ajung pentru a duce la bun sfârÅŸit proiectele pe care municipalitatea le are în derulare ÅŸi pentru a porni altele care sunt stringente dezvoltării oraÅŸului”, a declarat primarul din TârgoviÅŸte.

Gabriel Boriga a spus că nici nu se pune problema ca în viitorul apropiat să se aloce vreo sumă de bani în sensul solicitării făcute de Patriarhie. Acesta a ţinut să precizeze că autorităţile locale sprijină biserica, dar pe plan local.

La rândul său, preÅŸedintele Consiliului JudeÅ£ean DâmboviÅ£a, Adrian Å¢uÅ£uianu, afirmă că Patriarhia Română a solicitat alocarea unei „sume importante” dar că instituÅ£ia pe care o conduce nu va aloca bani catedralei de la BucureÅŸti.

Patriarhia Română a adresat o scrisoare reprezentanţilor autorităţilor locale pentru sprijin financiar la construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Banii ceruÅ£i autorităţilor locale pentru Catedrala Mântuirii Neamului au generat o dispută publică între primarul din Târgu MureÅŸ, Dorin Florea, ÅŸi Patriarhie, edilul reclamând „partizanatul” cu iz politic al Bisericii, oficialii BOR replicând că declaraÅ£iile edilului sunt nefondate ÅŸi ofensatoare.

Construcţia Catedralei Mântuirii Neamului a început în decembrie 2010. Viitoarea catedrală, de pe Dealul Arsenalului, va avea 120 de metri lungime, 70 de metri lăţime şi 120 metri înălţime, iar la slujbe vor putea participa 5.000 de credincioşi. Costul lucrărilor pentru construcţia la roşu a fost estimat la 100 de milioane de euro.

La începutul anului 2011, Sfântul Sinod a aprobat o procedură de colectă naţională pentru construirea Catedralei. În februarie 2011, Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru acest proiect. Primăria Capitalei şi primării de sector au donat la rândul lor pentru construcţie.

Reprezentanţi ai societăţii civile au criticat însă alocarea de bani publici pentru construirea Catedralei.


Sursa: Digi24.ro

Niciun comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Stiri despre EMAG

Stiri despre Tehnologie

Stiri din Educatie

Stiri din Sport

Stiri despre Economie

Stiri din domeniul social

Stiri despre Simona Halep

Un produs Blogger.